Pictorul Johan Borg isi petrece vara izolat pe o insula, alaturi de Alma, sotia sa…
citeste mai mult
Pictorul
Johan Borg
isi
petrece vara izolat
pe
o insula, alaturi
de
Alma, sotia
sa
insarcinata. Cei doi au,
pe
rand,
o
serie
de
viziuni terifiante, printre care
o
femeie fara chip, care
o
sfatuieste
pe
Alma sa citeasca jurnalul lui Johan. Astfel, Alma afla
ca
sotul i-a
fost
infidel, iar consecintele acestei dezvaluiri
sunt
dintre
cele mai dramatice.
Proiectul initial, datand din 1964, al acestui film se intitula “Canibalii” si prevedea o opera monumentala, realizata cu un buget considerabil. Dar, din cauza unui acces serios de pneumonie si datorita deciziei regizorului-scenarist, la iesirea din spital, de a face filmul “Persona” (1966), cu un buget mic, Ingmar Bergman a refacut scenariul “Orei lupului” ca pe un pandant la “Persona”, dar de o amploare mult mai mica decat cea planuita initial. In “Ora lupului” suferinta spirituala a artistului nu este prezentata ca o enigma vazuta din exterior, ca in “Persona”, ci transmisa direct de gandurile artistului insusi, caci filmul pune in scena pagini ale jurnalului sau.
Inspirat fara indoiala de scrierile bizare ale lui E.T.A. Hoffmann — pana la numele personajelor filmul acesta este un horror autentic despre un artist sensibil (chiar daca nu tocmai simpatic), distrus spiritual de catre critici si public. Inversand metafora vampirului din “Persona”, unde asistenta medicala Alma (Bibi Andersson) o viseaza pe actrita Elisabet Vogler (Liv Ullmann) sugandu-i sangele, pictorul Johan Borg (Max von Sydow) isi vede binefacatorii feudali si burghezi din castelul baronului von Merken (Erland Josephson) ca pe niste morti vii, creaturi vampirice ale noptii care au nevoie de un artist asupra caruia sa se napusteasca. Dintr-o curiozitate sadica, ei il invita pe pictor la o petrecere, numai pentru al trata ca pe un mascarici de curte. Pretentiile sale de a dispune de libertate de creatie sunt ridiculizate explicit atunci cand gazdele monteaza cu veneratie o versiune de teatru de papusi a “Flautului magic” de Mozart (mai tarziu pusa in scena si filmata de Bergman) si apoi o lauda ca pe o marfa, sugerand ca valoarea ei vine in esenta din faptul ca a fost o opera creata la comanda. Umilirea definitiva are loc in scena in care Johan se trezeste machiat ca o femeie-clovn si luat in batjocura de amanta sa, Veronica Vogler (Ingrid Thulin), in timp ce nobilii privesc, razand pe intuneric, ce se petrece.
Totusi, Bergman ne sugereaza a Johan nu e un narator de incredere. Gazdele sale poseda calitati supranaturale si o intelegere neobisnuita a psihicului sau, care ne sunt prezentate pana la urma ca niste proiectii exterioare ale impulsurilor distructive din strafundurile personalitatii artistului. Astfel, filmul poate fi inteles ca o noua variatie pe motivul, recurent la Bergman, al relatiei de exploatare dintre artist si publicul sau.
